BINECUVÂNTARE ŞI HAR SFÂNT!
( SIMŢURI TRUPESTI SI SIMŢURI DUMNEZEIEŞTI )
Cand Iisus Hristos a venit pe lume, învăţaţii timpului au ştiut că o minune dumnezeiască a cuprins pământul întreg. Fără nicio îndoială, naşterea lui Hristos nu este o poveste inclusă cu măiestrie în „culegerea de mituri ale Bibliei” cum încă mai auzim vehiculându-se. Ea a fost anunţată de steaua de pe cer tuturor oamenilor, de la cei mai de jos ( ciobanii ) până la cei mai învăţaţi ( astrologi, cărturari şi preoţi ). A fost vestea bună care ni se aducea cu privire la înnoirea naturii omului.
Binecuvântarea lui Dumnezeu din cer s-a coborât atunci pe pământ urmând să cuprindă pe toţi acei care vor crede. Dumnezeu a luat chip de om tocmai ca să putem vedea şi înţelege mai bine adevărul despre propria noastră viaţă. Nu putea fi altfel. Prea de multe ori a certat Dumnezeu pe poporul Său ales ( pe Israel ) şi tot de atâtea ori acesta L-a trădat. Din marea iubire pentru cel creat, Dumnezeu „S-a rupt pe Sine” pentru o scurta vreme, spre a se face om. Avea această putere? Desigur, fiindcă Dumnezeu nu este materie, ci este Duh care pentru noi a luat formă omenească, a luat chip spre a ne aduce la asemănarea Sa.
Chiar dacă Dumnezeu rămâne o taină până la întoarcerea omului la Sine, ea a început de mult să ni se reveleze.
Cel care a fost dintotdeauna Dumnezeu, Cel care a fost dintotdeauna cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt- Cuvântul - LOGOSUL DIVIN- avea să devină om, să se coboare pe pământ spre a rupe taina Dumnezeirii! Este cel mai minunat dar pe care omenirea l-a primit de la Dumnezeul Său: un Dumnezeu viu, cu chip de om, umblând pe pământ printre oameni, cu scopul de a-i transforma în duhul şi mintea lor, spre a-şi putea schimba firea pământească într-una nouă, dumnezeiască. Căci Iisus Hristos - Dumnezeul întrupat- S-a făcut om pentru ca omul să poată ajunge la Dumnezeu, iar acest lucru a fost hotărât de Tatăl, Atoateştiitorul, Cel care a cunoscut că in faţa încăpăţânării si îndărătniciei omului, nu există altă şansă de salvare.
Dumnezeul întrupat- Cuvântul- a locuit pe pământ făcând cunoscută Împărăţia căreia Ii aparţine, dar arătând tuturor şi calea către Aceasta. Toată învăţătura lăsată nouă direct de Mântuitor dar şi de sfinţii apostoli iar apoi de sfinţii părinţi ai Bisericii stă mărturie despre ceea ce trebuie să facă omul spre a ajunge să trăiască în harul lui Dumnezeu. Minunile înfăptuite de Hristos câtă vreme a trăit pe pământ stau de asemenea mărturie despre puterea cu care a lucrat:
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;” ( Ioan, cap. 5, v. 24-26 )
Iată dar că binecuvântarea lui Dumnezeu s-a pogorât prin harul Său pe pământ. Fiecare dintre noi poate să capete viaţa de la Fiul lui Dumnezeu. Este dumnezeiască această taină la care suntem chemaţi să participăm: aşa cum Fiul a primit viaţa în Sine ( viaţa veşnică ) de la Tatăl, în acelaşi fel vom primi şi noi de la Fiul prin Tatăl. Vom deveni astfel fraţi cu Fiul lui Dumnezeu, şi prin chiar aceasta, fii si fiice ale Dumnezeului Cel sfânt.
Harul dumnezeiesc lăsat nouă prin Tatăl a schimbat întregul pământ. Ne-a schimbat şi pe noi în făpturi alese. Copiii lui Dumnezeu nu se mai raportează la lume prin simţurile trupeşti. Este dumnezeiesc ceea ce se petrece cu creştinii care hotărăsc sa îşi pună viaţa la crucea Mântuitorului, să accepte transferul pe care Hristos-Dumnezeul ni-l cere: de a-I da Lui păcatele noastre, neîmplinirile şi grijile, şi de a prelua în schimb, salvarea prin harul Său, adică tocmai viaţa in Sine, aceea veşnică, dumnezeiască!
Oamenii care se întâlnesc în mod real cu Hristos, Dumnezeul de pe crucea din dealul Golgotei, Acela Care a înviat aducându-ne tuturor învierea, categoric îşi vor schimba viaţa. Dacă până la întâlnirea tainică cu Hristos înţelegeau lumea şi lucrurile ei prin simţurile trupeşti, acestea au dispărut: puterea sângelui de pe Golgota le-a stins, le-a răstignit pentru totdeauna. În locul lor, au apărut simţuri noi, acelea din Dumnezeu. Sunt simţuri duhovniceşti ( formate prin Duhul cel Sfânt al lui Iisus Hristos ). Omul cel nou, credinciosul care a conştientizat intrarea lui Dumnezeu în viaţa sa, se va orienta de acum în lume ajutat de simţurile noi, acelea duhovniceşti.
El va simţi cu totul altfel stimulii din lumea înconjurătoare: senzaţiile si percepţiile nu se vor mai realiza prin trupul său ci prin duhul său care s-a întâlnit cu Duhul lui Hristos, Cel care a murit şi a înviat pe dealul Golgotei.
Viziunea acestor oameni asupra lumii va fi alta. Pentru ei, moartea si învierea lui Hristos nu a rămas un mit. A devenit o realitate transmisă peste veacuri, peste milenii: Iisus Hristos este Dumnezeu care a luat chipul omului pentru ca noi să putem dobândi esenţa lui Dumnezeu; să putem să cunoaştem Mântuirea, spre a putea ajunge la Dumnezeu Creatorul.
Ferice de astfel de oameni! Ei au ajuns să guste din fericirile adevărate care ne sunt dezvăluite de Fiul ( vezi Matei cap. 5 ).
Dacă aceste lucruri sunt greu de crezut sau de înfăptuit, există totuşi paşii devenirii hristice pe care unii îi ştim iar ceilalţi îi putem afla mergând la biserică, ascultând glasul preotului ( pastorului ), cel care este uns de Dumnezeu pentru noi. Avem fiecare capacitatea de a face distincţie între simţurile trupeşti care ne duc la păcate, deci la moarte, şi simţurile duhovniceşti care ne duc prin Hristos la Dumnezeu.
Trebuie să ştim pentru ce a murit şi a înviat Iisus Hristos: pentru ca noi să ne înnoim trupul, mintea şi sufletul, pentru ca omul cel vechi din noi să moară, şi în locul lui să trăiască omul cel nou, acela care a înviat odată cu Iisus Hristos. Altfel, jertfa lui Dumnezeu pentru noi a fost zadarnică.
Să rostim deci într-un glas nou, dintr-un trup nou si o inima curată, cu toată dragostea, într-o închinare sfântă: HRISTOS A INVIAT!
Voichiţa Tulcan Macovei
