
Astăzi, 4 iunie 2008, Prea Sfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, împlineşte venerabila vârstă de 72 de ani. Cu această ocazie, urăm Prea Sfinţiei Sale să trăiască întru mulţi şi fericiţi ani şi să cârmuiască în continuare de Dumnezeu păzita Eparhie a Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei cu multă dragoste, putere şi devotament, la fel cum a păstorit-o şi până acum.
ÎNTRU MULŢI ANI STĂPÂNE !
Timotei Seviciu, pe numele de mirean Traian Seviciu , (n. 4 iunie 1936, Timişoara)
Studiile medii le-a urmat la Liceul “Diaconovici Loga" din Timişoara, între anii 1946- 1953. Între anii 1953-1957 a urmat studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, continuând apoi prin cursurile de doctorat, secţia Patrologie, la acelaşi Institut (1957- 1960) cu examenul de doctorat în 1972. A efectuat studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchatel (1967), Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) şi Facultatea de Teologie din Fribourg (1971 - 1972). A activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş (1960 - 1961), secretar eparhial la Arad (1961 - 1962), apoi la Timişoara (1962-1968). În anul 1969 este tuns în monahism la mănăstirea Hodoş-Bodrog, sub numele Timotei. În 1970 este hirotesit arhimandrit, iar la 15 decembrie 1975 ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, cu titlul “Lugojanul", hirotonia având loc la data de 1 februarie 1976. Este ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului la 30 septembrie 1984, fiind înscăunat la data de 2 decembrie 1984.
Lucrări teologice
În teologia românească, Prea Sfinţitul Timotei Seviciu este considerat expertul cel mai avizat în ceea ce priveşte teologia şi gândirea Sfântului Chiril al Alexandriei. Cele mai importante articole cu conţinut teologic ale Prea Sfinţitului Timotei sunt: 1. Aspecte dogmatice ale concepţiei augustiniene după ,,Manualul către Laurenţiu”, publicat în revista “Ortodoxia", anul XI, 1959, nr. 2, p. 234-249; 2. Hristologia şi soteriologia Sfântului Ioan Damaschin după canoanele Învierii, Înălţării şi Cincizecimii, publicat în revista “Ortodoxia", an. XI, 1959, nr. 4, p.567-593; 3. Valoarea prieteniei în viaţa şi opera Fericitului Augustin, publicat în revista “Ortodoxia", an. XII, 1960, nr. 3, p. 374- 388; 4. Probleme de învăţături şi viaţa creştină în Comentarul Sfântului loan Gură de Aur la scrisoarea paulină către Filipeni, publicat în revista "Studii Teologice", an. XIl, 1960, nr. 7-8, p. 500-516; 5. Sfântul Atanasie cel Mare în Biserica românească, publicat în revista "Mitropolia Olteniei", an. XII, 1960, nr. 9-12, p. 583-600; 6. Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei în lumina tendinţelor actuale de apropiere dintre Biserica Ortodoxă şi vechile Biserici orientale, teza de doctorat, publicată în revista "Mitropolia Banatului", an. XXII, 1972, nr. 7-9, p. 325-462; Publicată şi în extras, la Timişoara, 1973, 147 p.); 7. Valoarea hristologiei Sfântului Chiril în contextul teologiei actuale, publicat în revista "Mitropolia Olteniei", an. XXV, 1973, nr. 5 -6, p. 477-481.