Despre rugăciune şi efectele ei medicale

„Fiindcă dacă ne osândeşte iubirea noastră, Dumnezeu este mai mare decât iubirea şi ştie toate. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile lui şi cele plăcute înaintea Lui facem” (I Ioan 3, 20-22).

Atâtea şi atâtea scrieri despre rugăciune ale Sfinţilor Părinţi, al preoţilor din zilele noastre ne pot călăuzi spre rugăciunea aceea despre care Mântuitorul vorbea: „Şi toate cât veţi cere rugându-vă cu credinţă, veţi primi”(Matei 21, 22; 17,20). Dar, aşa cum ne arată Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în epistolă, una dintre condiţiile care trebuiesc îndeplinite este aceea de a păzi poruncile Lui şi a face cele plăcute înaintea Lui. Din versetul următor – Matei: 17,21 – putem concluziona că postul este unul dintre lucrurile plăcute lui Dumnezeu, însuşi Mântuitorul spunând că neamul de demoni de care era stăpânit copilul lunatic vindecat poate fi alungat numai cu rugăciune şi post.Mergând mai departe putem concluziona că postul este o consecinţă a unui simţ moral treaz şi lucrător. Poate că aceste constatări au fost repetate de nenumărate ori dar, cu „repetiţia e mama învăţăturii” celei de suflet folositoare, găsesc de cuviinţă să vorbesc tot despre rugăciune aşa cum a făcut un mare medic al secolului al XX-lea Alexis Carrel, chirurg fiziolog, savant de renume mondial laureat al premiului Nobel. Acesta a publicat un eseu despre rugăciune în revista americană „Readers Diggest” (1941, ianuarie) care a fost publicat în traducerea franceză din 1944 – „Jurnal de Geneva”. În ceea ce urmează voi reda câteva din ideile pe care savantul le emite despre rugăciune. Sunt în concordanţă cu morala creştin-ortodoxă, la care s-a convertit – fiind ateu iniţial – în urma constatării vindecării unui caz de caucir, crezut incurabil într-un pelerinaj de bolnavi la Laurdes. În primul rând ideea fundamentală este aceea că omul a fost creat să funcţioneze după anumite legi pe care, dacă le ignoră, se primejduieşte pe el însuşi. Aşa cum prin lipsa exerciţiului fizic muşchii se atrofiază iar prin lipsa activităţilor intelectuale inteligenţa se diminuează, prin lipsa exerciţiului spiritual – rugăciunea – se atrofiază simţul sacrului şi atrage după sine scăderea sau chiar pierderea moralităţii. Întru cât omul nu a reuşit să construiască un sistem moral independent de orice doctrină religioasă – aşa cum voia Socrate – se găseşte foarte uşor explicaţia la orice nedreptate şi păcat care se săvârşeşte în lume. Natura umană este deschisă spontan spre rugăciune iar neîmplinirea aceste nevoi vitale creează dezechilibru în fiinţa umană lasând-o pradă dependenţei de alte activităţi, nu întodeauna învăţătoare de suflet.
Dacă ar fi să facem o paralelă între suflet şi trup am putea spune că aşa cum trupul trebuie curăţit tot aşa şi sufletul – prin Spovedanie, aşa cum trupul trebuie hrănit şi adăpat – tot aşa si sufletul, prin împărtăşirea prin trupul şi sângele Mântuitorului, în Sfânta Euharistie. Şi tot aşa cum trupul trebuie să respire, tot aşa şi sufletul – prin rugăciune. Numai aşa poate omul să ducă o viaţă echilibrată şi să aibă suficientă forţă morală pentru învingerea păcatului şi, ca urmare, a urmărilor dezastruoase a acestuia: păstrând legătura cu izvorul vieţii sale.
Prin cercetarea bazată pe observarea mai multor bolnavi care se rugau, medicul Alexis Carrel şi mai mulţi colegi ai săi au observat că bolnavii religioşi suportă mai uşor durerile şi intervenţiile cele mai dure. Electrofiziologii Redkin şi Hiklei au concluzionat că forţa rugăciunii constă în declanşarea biocurenţilor electrici, aşa că în cazul iubirii care implică servirea aproapelui şi devotamentul, rugăciunea fiind tot un rezultat al iubirii de Dumnezeu. Aceştia împreună cu dr. Carrel, exprimă beneficiul biocurenţilor produşi de rugăciune în corpul uman. Ei au constatat că la cei care se roagă şi au simţul sacrului dezvoltat, consumul de proteine scade şi o nouă energie necunoscută ţine locul unei hrane abundente, explicând ştiinţific spusele Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mate 4,4; Luca 4, 4;).
Astfel simţurile pervertite mai înainte de plăceri gastronomice sau sexuale trec la viaţa nouă, interioară de rugăciune. În cazul bolnavilor este foarte evidentă această schimbare dar este la fel de folositoare şi pentru cei sănătoşi rugăciunea activă, consecventă într-o viaţă morală ridicată întrucât previne îmbolnăvirea. Aceasta este explicaţia medicală a faptului că Spovedania este o formă de vindecare: iertarea primită sau dată echilibrează sufletul şi trupul de starea toxică dată de păcatul unic sau duşmăniei şi de aceea Mântuitorul ne porunceşte să ne rugăm pentru cei ce ne duşmănesc.
Ca o concluzie, se poate spune că o viaţă plăcută lui Dumnezeu îşi are obârşia în rugăciune iar rugăciunea curată are ca efect o viaţă morală sănătoasă.
Facă Bunul Dumnezeu să înţelegem întru toate voia Lui şi să ne ajute, cu rugăciunile tuturor sfinţilor, să o facem pe aceasta.
„Pelerinul Român”, diacon Gheorghe Băbuţ,

Studentă Farc Andreea, Teologie-Engleză, Anul IV