
Frânturi de gânduri şi sentimente la momentul marii sale treceri…
Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!...
Drept urmare, mi-am adus aminte pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan acum, la momentul naşterii sale în viaţa cea cerească, după lungă şi grea suferinţă, cruce şi încercare, având venerabila vârstă de 77 de ani, eveniment ce s-a săvârşit în ziua de joi – 22 Noembrie, totodată şi în timpul slujbei prohodirii şi înmormântării sale, care s-a desfăşurat în ziua de sâmbătă – 24 Noembrie 2007 la Mănăstirea Sihăstria – Neamţ, la care am reuşit să particip şi eu alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun şi ai cinulului călugăresc, precum şi de mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi!...
Pentru a fi sincer, doresc să recunosc că, în iureşul acestor zile dintre moartea şi înmormântarea sa, am constatat cu oarecare srângere de inimă, că nu este uşor să vorbeşti ori să scrii despre Părintele Ioanichie, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ puţină vreme, adică de numai 21 de ani!... De ce? Pentru că Părintele Arhimandrit Ioanichie s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: - în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui; după aceea cultura teologic – duhovnicească şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cuvioşiei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de dişciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!... Părintele Ioanichie Bălan a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!...
Citindu-i datele sale biografice mă uit, cu multă admiraţie, la data şi locul naşterii sale: - 10 februarie 1930 în localitatea Stăniţa, judeţul Neamţ; la studiile pe care le-a făcut: 1942 – 1949 la Liceul Comercial din Roman; la anii de studii teologice săvârşiţi între anii 1971 – 1975 la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti; la faptul că a intrat de la vârsta de 19 ani ca frate în Mănăstirea Sihăstria – Neamţ, unde în 1953 a fost hirotonit diacon, urmând a fi între anii 1949 – 1971 casier, contabil şi secretar, precum şi ghid la această strălucită „vatră de sihăstrie românească”; apoi între 1971 – 1990 a fost casier, contabil şi ghid la vestita lavră nemţeană a Bistriţei; în 1979 va fi hirotonit ieromonah; în 1987 este ridicat la rangul de protosinghel, iar în 1992 la cel de arhimandrit, tot la Mănăstirea Sihăstria, unde a cunoscut foarte mulţi din pleiada marilor duhovnici români din perioada interbelică şi postbelică, cum ar fi părinţii: Ioil Gheorghiu, Ioanichie Moroi, Arsenie Papacioc, Paisie Olaru şi îndeosebi marele său şi al nostru îndrumător duhovnicesc – Ilie Cleopa; la demnitarii şi slujitorii bisericeşti pe care i-a cunoscut şi cu care a colaborat: - Patriarhii Iustinian, Iustin, Teoctist – şi el trecut cu doar câteva luni în urmă, şi care l-a evocat de multe ori deoarece l-a apreciat foarte mult, de asemenea nu în ultimul rând, actualul întâistătător al bisericii noastre – în persoana P.F.P. Daniel, ori Episcopii Eftimie al Romanului şi Casian al Dunării de Jos; Nu în cele din urmă îmi aduc aminte de zecile de articole, studii şi cărţi apologetic – misionare şi ziditoare de suflet, pe care le-a scris cu o competenţă, cu o rigoare ştiinţifică şi pastorală deosebită, cum ar fi spre exemplu: în 1980 „Patericul Românesc”, cu 736 pagini, apărut la E.I.B.M.B.O.R. Bucureşti în condiţii deloc uşoare, bineştiind regimul totalitar – comunist sub care vieţuiam cu toţii; 1984 „Convorbiri duhovniceşti” – vol. I, apărut la Editura Episcopiei Romanului iar în 1988 cel de-al doilea volum al acestei lucrări, tot la Roman; 1992 „Pelerinaj la locurile sfinte” (reeditare din 1988 a cărţii „Mărturii la locurile sfinte”), apărut tot la Roman; în acelaşi an au mai apărut: „Călăuză ortodoxă în Biserică” apărută la Editura „Trinitas” din Iaşi; în 1993 a apărut „Călăuză ortodoxă în familie” la aceeaşi editură a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, apoi „Rânduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii”, „Părintele Paisie Duhovnicul”; în 1994 au fost publicate „Părintele Cleopa Duhovnicul” sau „Convorbiri cu teologi ortodocşi şi străini” – toate apărute la aceeaşi editură bisericească ieşeană, multe dintre aceste lucrări fiindu-i traduse şi în limbi de circulaţie internaţională cum ar fi: engleza, franceza sau greaca.
Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Ioanichie a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruiere, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate căte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, cu toate că ar trebui să ne aducem aminte „de mai marii noştri”!...
Am vorbit de aceşti părinţi mari ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângăiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Ioanichie Bălan - cel care a ajuns acum alături de marii săi îndrumători, slujitori şi înaintaşi, iar pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi toţi. Amin
Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Ioanichie Bălan – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...
Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinţă în domeniul istoriei şi a spiritualităţii autentice, care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!...
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!
Cu aleasă preţuire şi multă recunoştinţă,
Drd. Stelian Gomboş – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.