Cantina Episcopiei Aradului - 1 an de la infiintare

Ieri, 28 februarie 2008, a avut loc cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Timotei, la Cantina Socială "Sf. Ierarh Nicolae" a Episcopiei Aradului şi Hunedoarei, aniversarea unui an de când aceasta deserveşte credincioşii nevoiaşi. Evenimentul a fost găzduit de P.C. Părinte Consilier Social al Episcopiei Aradului şi Hunedoarei, Mircea Bupte, şi a consemnat, de asemenea, şi prezenţa P.C. Părinte Vicar-Administrativ, Iacob Bupte, P.C. Părinte Consilier Cultural, Vasile Pop şi P.C. Părinte Consilier Bisericesc, Traian Micoroi, împreună cu un număr de credincioşi şi angajaţi ai Episcopiei. În deschiderea aniversării, s-a săvârşit o slujbă de binecuvântare a prinoaselor aduse. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ţină viu acest proiect şi cantina să hrănească şi mai mulţi oameni lipsiţi şi nevoiaşi.

A consemnat,

Claudiu Condurache

COMUNICAT DE PRESA - Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Demers pentru anularea articolului 26 lit. s din Statut

Comunicat de presă

La 18 februarie 2008 Mitropolitul Bartolomeu i-a trimis Patriarhului Daniel o adresă oficială referitoare la prezenţa unui text apocrif în ultima versiune a Statutului bisericesc, text care nu a fost supus aprobării Sfântului Sinod. Sperând într-o rezolvare administrativă a cazului, aşa cum o propusese, nu a socotit de cuviinţă să-i înştiinţeze pe colegii sinodali şi nici să dea publicităţii un demers care încă aştepta un răspuns.
Între timp, mânăstirile cele mai importante au luat cunoştinţă de textul care, în fapt, anula autonomia eparhială şi le punea la dispoziţia unui principiu autocratic. Aşa se face că instituţiile monahale din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor au reacţionat, urmate de acelea din Arhiepiscopia Clujului, care ne-au autorizat să dăm publicităţii Procesul Verbal al sinaxei din 28 februarie 2008, precum şi scrisoarea Mitropolitului Bartolomeu adresată Patriarhului Daniel, la care nu s’a primit nici un răspuns.

Pr. Bogdan Ivanov

Stareţii şi stareţele din Arhiepiscopie împotriva

PROCES VERBAL

Încheiat azi, 28 februarie 2008, cu ocazia întrunirii, în şedinţă extraordinară, a sinaxei stareţilor şi stareţelor mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cu binecuvântarea şi prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu.

După rugăciunea „Împărate ceresc…” , Mitropolitul Bartolomeu a fost informat de către soborul stareţilor despre scopul acestei întâlniri, şi anume că noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, prin art. 26 lit. s, îi dă Patriarhului dreptul de a înfiinţa stavropighii fără acordul chiriarhului locului, fără exprimarea voinţei obştilor monahale şi fără suport canonic, textul acestui paragraf fiind următorul: „Conform tradiţiei ortodoxe are dreptul de a înfiinţa stavropighii patriarhale şi a le conduce prin delegaţii săi, în limitele competenţelor stabilite prin Decizie Patriarhală, aducând la cunoştinţa Chiriarhului locului acestea.”
Întreaga adunare şi-a exprimat dezacordul faţă de articolul în cauză, cerând Arhipăstorului să solicite Sfântului Sinod radierea lit. s a art. 26 din Statut şi să vegheze la alcătuirea Regulamentului de organizare a vieţii monahale mai ales cu privire la lit. d şi e ale art. 76 din statut.

Ca urmare, stareţii şi stareţele mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului îşi doresc să rămână pe mai departe sub ascultarea şi îndrumarea duhovnicească şi administrativă a chiriarhului locului, ca parte integrantă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.

Semnat şi parafat în 2 exemplare.

Bartolomeu,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Arhim. Teofil Roman,exarhul Arhiepiscopiei Clujului
Arhim. Dumitru Cobzaru, stareţul Mânăstirii Nicula
Protos. Alexandru Ghenţ, stareţul Mânăstirii Feleacu
Protos. Chiril Zăgrean, stareţul Mânăstirii Parva
Protos. Paisie Iloaie, stareţul Mânăstirii Nuşeni
Ierom. Irineu Paneş, stareţul Mânăstirii Soporu de Câmpie
Ierom. Andrei Coroian, stareţul Mânăstirii Râşca Transilvană
Ierom. Emanuel Scarlat, stareţul Mânăstirii Băişoara
Ierom. Antonie Flore, stareţul Mânăstirii Piatra Craiului
Ierom. Ilie Cira, stareţul Mânăstirii Bichigiu
Ierom. Teofil Popescu, stareţul Mânăstirii Cheile Turzii
Stavr. Varvara Georgiu, stareţa Mânăstirii Căşiel
Stavr. Emanuela Moisa, stareţa Mânăstirii Salva
Stavr. Pamfilia Solcan, stareţa Mânăstirii Piatra Fântânele
Stavr. Teodora Câmpan, stareţa Mânăstirii Floreşti
Stavr. Veronica Coţofană, stareţa Mânăstirii Dobric
Monahia Inocenţia Filip, stareţa Mânăstirii Ciucea
Monahia Ecaterina Ghiran, stareţa Mânăstirii Cormaia
Monahia Hristofora Marinca, stareţa Mânăstirii Ilva Mare
Monahia Epiharia Brumă, stareţa Mânăstirii Strâmba
Monahia Paraschiva Buculei, stareţa Mânăstirii Cristorel
Monahia Meletina Morozan, stareţa Mânăstirii Mihai Vodă
Monahia Siluana Burducea, stareţa Mânăstirii Muntele Rece

SURSA: Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului , http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/wordpress/?p=357

P A T R I A R H I A R O M Â N Ă
SECTORUL COMUNICAŢII ŞI RELAŢII PUBLICE
BIROUL DE PRESĂ

Nr. 1715 / 28 februarie 2008

Alarmă falsă privind infiinţarea de stavropighii

În legătură cu Comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Clujului din ziua de 28 februarie 2008 referitor la “prezenţa unui text apocrif” în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii, şi anume atribuţia Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a înfiinţa stavropighii (art.26 lit. s), Patriarhia Română face următoarele precizări:

Ne miră şi ne uimeşte această reacţie care, pe lângă faptul că nu este adevărată, dovedeşte o lipsă de atenţie sau o uitare prea rapidă a ceea ce s-a discutat în şedinţa Sfântului Sinod din 28 noiembrie 2007 când, după definitivarea textului întregului Statut, au fost discutate şi adoptate un număr de alte 25 de amendamente la art.1-89 din Statut, definitivate în şedinţa sinodală anterioară din 23-24 octombrie 2007.

În legătură cu scrisoarea IPS Mitropolit Bartolomeu din 18 februarie 2008, la care se face trimitere în Comunicat, precizăm că, în cadrul discuţiei telefonice purtate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu Înaltpreasfinţia Sa, a fost subliniat faptul că poziţia exprimată în scrisoarea res-pectivă nu este întemeiată şi că problema respectivă va fi înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei Sfântului Sinod din zilele de 5-7 martie 2008, când se vor face cuvenitele precizări şi lămuriri, în care scop s-au luat măsurile necesare pentru întocmirea unui documentar privind stavropighia patriarhală în trecut şi prezent, precum şi introducerea acestei prevederi în Statut.
Uimeşte, în egală măsură, şi aserţiunea presupusei anulări a autonomiei eparhiale prin exis-tenţa stavropighiilor şi chiar concertarea acţiunilor Arhiepiscopiei Clujului cu cele similare din Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor care exprimă spirit alarmist fără temei şi nelinişti nejustificate în contextul în care, atât IPS Mitropolit Bartolomeu cât şi IPS Arhiepiscop Pimen au aprobat în anul 1998, împreună cu ceilalţi ierarhi, Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţio-narea administrativă a mânăstirilor, care prevede următoarele: “Mânăstirile sunt de două feluri: eparhiale, care ţin de chiriarhul locului şi stavropighii, care se află permanent şi direct sub jurisdicţie patriarhală” (art. 3) şi că: “Mânăstirea, cu excepţia stavropighiei, este încadrată în organizarea eparhiei în cuprinsul căreia se găseşte” (art.4).

Este necesar să subliniem că pe temeiul tradiţiei străvechi din Ortodoxia universală, stavro-pighia este o realitate de secole, justificată de canonişti în tratatele de specialitate şi că numai Patri-arhul unei Biserici are dreptul de a înfiinţa stavropighii. Stavropighia este însă şi o realitatea pre-zentă atât în Biserica noastră cât şi în alte Biserici Ortodoxe surori (Patriarhia Constantinopolului cu stavropighii în Constantinopol şi în cuprinsul altor Biserici – singura cu acest drept; Biserica Ortodoxă Rusă - 25 de stavropighii patriarhale, Patriarhia Sârbă - 2 stavropighii patriarhale, Patriarhia Bulgară - 5 stavropighii patriarhale).

Prevederea stavropighiei în Statut, cu aprobarea Sfântului Sinod, nu înseamnă a răpi ceva, cuiva, ci a fost necesară pentru a asigura baza statutară a existenţei stavropighiilor patriarhale de la Techirghiol (jud.Constanţa) şi de la Dragoslavele (jud.Argeş), precum şi a celor de la Călimăneşti şi Olăneşti (jud.Vâlcea), întemeiate de Patriarhii Miron Cristea şi Justinian Marina, care au continuat să funcţioneze cu acest înalt statut patriarhal până azi.

Pentru a preveni orice temeri nejustificate, precizăm că în regulementul ce se va întocmi se vor face precizări suplimentare în sensul că, decizia patriarhală de înfiinţare a unei stavropighii se va emite după ce s-a obţinut acordul scris al ierarhului eparhiot şi aprobarea Sfântului Sinod.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Patriarhia dezaprobă apariţia "Versetelor Satanice" în română

Patriarhia română susţine comunitatea musulmană

Patriarhia Română s-a declarat împotriva tipăririi şi publicării în limba română a cărţii "Versetele Satanice". Mai mult decât atât, Patriarhia îşi declară solidaritatea cu comunitatea musulmană.

Motivul este acela că, "Versetele Satanice" lezează valorile spirituale şi simbolurile religioase, indiferent de religia oficială pe care acestea le exprimă. Atitudinea Patriarhiei Române are în vedere Legea privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, potrivit cãreia "în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defãimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publicã adusă simbolurilor religioase".

La rândul său, ambasada Iranului la Bucureşti condamnă publicarea cărţii în România: "Traducerea şi publicarea cărţii blasfemitoare "Versetele Satanice" este o acţiune total necugetată a editurii Polirom, pentru care cei implicaţi vor trebui să-şi asume responsabilitatea în faţa comunităţii musulmane din România".

Cartea "Versetele Satanice" a fost tradusă în limba română de Dan Crăciun, la Editura Polirom. De-a lungul timpului, cei care s-au ocupat de traducerea şi adaptarea textului au avut de suferit. Aşa se face că, în 1991, traducătorul cărţii în japoneză a fost înjunghiat, în acelaşi an, traducătorul italian este rănit grav, iar directorul editurii care a publicat în Norvegia "Versetele Satanice" este împuşcat. În ciuda acestei istorii negre, traducătorul român a preferat să semneze cu numele real şi să-şi arate faţa.

Autorul romanului "Versetele Satanice" este Salman Rushdie, de origine indiană. Cartea a apărut în 1988, în Anglia. Cartea vorbeşte despre fragmente din Coran ce nu i-ar aparţine Profetului şi despre toleranţa faţă de zeii preislamici. Aceste lucru a stârnit revoltă în rândul musulmanilor, care au văzut cartea drept o blasfemie.

În 1989, ayatollahul Khomeini, liderul iranian, l-a condamnat la moarte pe autorul cărţii. De atunci, Salman Rushdie a fost obligat să stea ascuns. La 18 ani de la apariţie, cartea continuă să provoace proteste de stradă, în Pakistan şi Iran, iar în India a frost interzisă înainte de apariţia ei pe piaţă.

Iuda - simbol al lasitatii, prototip al tradatorului care a recurs la suicid dupa ce l-a vandut pe Hristos.

SUICIDUL - SINUCIDEREA - PERSPECTIVA TEOLOGICA

Sinuciderea

Daca in anumite imprejurari, pentru interese de superioara valoare morala, jertfirea vietii este ingaduita, fiind chiar o datorie morala, sinu­ciderea nu-i aprobata niciodata de morala crestina.

Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti trupesti, fie prin intrebuintarea unor mijloace ucigatoare, fie prin neimplinirea unor actiuni, care sunt imperios nece­sare pentru sustinerea vietii, de pilda alimentarea. Definitia data arata limpede ca de sinucidere este capabil numai omul, el fiind unica fiinta pamanteasca inzestrata cu ratiune si vointa libera.

Ca fapt individual, sinuciderea e intalnita in toate timpurile, uneori insa la proportiile unei plagi sociale.

De multe ori sinuciderea e in stransa legatura cu credinte religioase false, cu superstitii, cu felul cum se concepe viata dupa moarte, cazul sotiilor, slujitorilor care se sinucid pe mormantul sotilor si al stapanilor. Unele dintre aceste popoare nu dau nici o importanta sinuciderii, caci - se intreaba - de ce nu i-ar fi ingaduit omului sa-si curme singur firul vietii, daca nu mai voieste sa traiasca ? Altele infiereaza sinucide­rea ca un act de lasitate, pe cand altele, dimpotriva, o socot ca un act de curaj, chiar de cinstire a zeitatilor. Indeosebi socotesc ca sunt deschi­se portile cerului celor care se sinucid pentru motive dictate de simtul onoarei.

Dupa credinta nipona, sinuciderea (harakiri) curata orice pata mo­rala si asigura inmormantare si amintire onorabile.

Budismul admite in unele imprejurari sinuciderea; principial insa, califica pe sinucigas drept un om care in existente anterioare a savarsit pacate grele.

Islamismul condamna sinuciderea ca fiind potrivnica legilor lui Alah.

La romani si greci nu intalnim o apreciere morala unitara asupra sinuciderii. Pitagora, Socrate si altii caracterizeaza sinuciderea ca impie­tate fata de zei.

In veacurile din urma au aparut si apologeti staruitori ai sinuci­derii : D. Hume, Montesquieu, Bentham, Schopenhauer, Duhring, iar unii, ca Paulsen, Zigler, Westermark o apara pentru anumite cazuri. Acestia se straduiesc sa argumenteze "dreptul omului la moarte", ca si cand viata pamanteasca ar fi fara sfarsit, iar moartea un privilegiu si ea ar trebui constransa prin argumente teoretice sau prin texte de legi sa amin­teasca prezenta sa unui om oarecare. Ei vorbesc, in termeni entuziasti chiar, de o "etica" si "filozofie" a sinuciderii, ca de realizari stralucite ale culturii moderne. Dar, evident, constiinta morala a acestor sumbri apologeti s-a dilatat pana la punctul de a nu reproba faptul aspru repro­bat de insasi legea firii umane.

Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:

a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului. Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ame­ninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si teme­lia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.

Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand im­pulsul firesc catre existenta, distruge crestinului "impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale" si depaseste limi­ta dreptului asupra vietii sale.

Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.

b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.

Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.

Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata soci­ala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie. Totodata, da altora pilda rea de a nu-si pretui viata proprie, ceea ce poate duce si la dispretuirea vietii altora. Caci cine nu-si pretuieste viata proprie, aceluia, desigur, ii este indiferenta si viata altora. Ce stare s-ar produce daca unul sau altul, in chip arbitrar, si-ar curma singur firul vietii?!

Afirmatia ca sunt existente umane care nu folosesc societatii nu poate fi acceptata din punct de vedere moral. Caci cine s-a facut vino­vat cu ceva fata de societate are datoria sa-si repare greselile si nedrep­tatile savarsite si pilda rea s-o stearga prin fapte bune si nicidecum sa recurga la sinucidere, care sporeste pacatele.

Infirmii, bolnavii dau adesea pilda morala de rabdare, oferind prilej pentru practicarea faptelor milei trupesti si sufletesti, a caror valoare morala este de netagaduit.

c) Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.

Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si pro­prietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire ratio­nala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distru­gerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.

Libertatea omului nu-i anarhica, ci inseamna demnitate. Ea nu inseamna pentru acesta capabilitatea de a dispune arbitrar de viata, al carei proprietar deplin nu este el, ci inseamna a dispune ratio­nal de aptitudinile cu care este inzestrat pentru sustinerea vietii. Apoi, viata nu este un dar oarecare, dat la intamplare si a carui primire sau refuzare ar sta la dispozitia omului. Dupa invatatura crestina, de darul vietii e legata mantuirea. Primirea vietii nu-i lasata la discretia omului, ci trairea ei este obligatia sfanta pentru cel caruia i se da. Iar daca refuzul acestui dar, adica renuntarea la viata prin acte samavolnice, poate insemna ofensarea lui Dumnezeu, Creatorul sau, mai inseamna si ca omul, atat de limitat in puterile sale, se semeteste a corecta planul si intentiile divine.

Sinuciderea este pacat greu. Caci daca alte pacate lasa totusi posibi­litatea caintei si pocaintei, sinuciderea desfiinteaza pentru totdeauna o astfel de posibilitate. Sinucigasul se arunca in suferinte vesnice. Biserica il socoteste pe sinucigas inchinat pieirii vesnice si-l lipseste de rugaciu­nile sale. Canoanele bisericesti sunt necrutatoare in privinta aceasta. In practica insa, severitatea se mai indulceste, cand se constata ca sinuci­gasul, in clipa savarsirii actului sau funest, n-a fost responsabil din punct de vedere mintal.

Morala crestina nu aproba sinuciderea in nici o imprejurare si pen­tru nici un motiv. Porunca decalogului este clara: "Sa nu ucizi!" ; caci sinuciderea este ucidere. O porunca speciala, indreptata direct impotriva sinuciderii, Noul Testament nu cuprinde, dar porunca decalogului este suficient lamuritoare si numai o interpretare interesata si falsa poate deduce din ea permisiunea sinuciderii. Apoi, citim in Sfanta Scriptura urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului : "Eu Ma duc si Ma veti cauta... Unde Ma duc Eu, voi nu puteti sa veniti. Deci, ziceau evreii: Nu cumva isi va ridica singur viata ? Caci zice : unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni" (Ioan VIII, 21-22). Evreii isi inchipuiau ca Mantuitorul se va sinucide. Totusi, Mantuitorul n-a socotit ca ar trebui sa se apere de suspectarea sinuciderii, dand o porunca directa impotriva ei. Caci faptul de a arunca suspectarea de sinucidere asupra Mantuitorului e proba sufi­cienta ca nici in conceptia religioasa a evreilor sinuciderea nu avea aprobare morala. Deci, nu era necesar ca Mantuitorul sa ia atitudine speciala impotriva sinuciderii, mai ales ca justificarea ei nu se putea face nici prin deductii din preceptele morale atat de precise ale inva­taturii Sale.

Mentionam aici ca unii aparatori ai sinuciderii, in zelul lor de a-i gasi justificare morala, ar voi sa incadreze in notiunea sinuciderii chiar moartea Mantuitorului, intrucat El a mers de buna voie la moarte, deci s-ar fi sinucis. E o afirmare direct potrivnica oricarui rationament sana­tos. Da, Mantuitorul a mers de buna voie la moarte, fiindca a fost ascultator pana la moarte - cum se spune in Sfanta Scriptura - dar nu si-a luat singur viata, socotind-o fara pret, ci a dat-o ca pret pentru mantuirea noastra. Cuvantul ultim al sinuciderii este moartea, pe cand al jertfei Mantuitorului este viata.

Mai citim apoi in Sfanta Scriptura ca Sfantul Apostol Pavel il opreste pe temnicerul din Filipi, care trasese sabia sa-si ia viata, crezand ca au fugit intemnitatii incredintati pazei lui (Fapte XVI, 27-28). Deci inca o proba scripturistica impotriva sinuciderii.

Unii califica moartea martirilor crestini ca sinucidere, fiind moarte de buna voie, deoarece erau cazuri cand putea fi evitata prin fuga sau renuntare la crestinism. Da, au fost cazuri cand unii crestini si-au pastrat credinta prin fuga, iar altii si-au pastrat viata prin renuntare la cresti­nism, dupa cum altii au pasit cu hotarare in fata mortii, primind-o cu se­ninatatea pe care o da credinta in viata de dincolo. Dar nicidecum nu poate fi vorba de sinucidere, careia-i este caracteristica intentia de a nimici arbitrar viata proprie, socotind-o fara pret. Martirii nu intentionau sa-si taie arbitrar firul vietii nici atunci cand paseau de buna voie pe rug, fara a astepta sa fie asezati cu forta. Nu dezgustul de viata, ci cura­jul crestin fata de moarte si statornicia credintei ii faceau sa paseasca "de buna voie" pe rug, pentru a primi moartea ce le era pregatita.

Asemenea si moartea lui Samson e socotita de Sfintii Parinti si de moralistii crestini nu ca o sinucidere, ci ca o jertfire de sine, prin care au fost ucisi si foarte multi din cei de neam strain (Judec. XVI, 30). Cauzele sinuciderii sunt multe, variate si cunoscute. Sunt cazuri de sinucidere provocate de tulburari mintale, de un sis­tem nervos deranjat, care impiedica functionarea normala a puterilor sufletesti. Unele din aceste stari pot fi fara vina din partea omului, deci nu implica responsabilitate morala , cele mai multe, insa, sunt urmari ale unei vieti dezordonate, deci implica vina si responsabilitate morala. Caci nu orice zdruncinare a vietii morale determina si o deranjare a sistemu­lui nervos si a functionarii puterilor sufletesti, precum de alta parte, nu orice deranjare a puterilor sufletesti, nici orice grad de melancolie, de idei fixe, halucinatii etc. anuleaza necesar si intrebuintarea ratiunii si a libertatii morale. Cazurile trebuie judecate individual si nu reduse prin­cipial la starea de iresponsabilitate morala.

Suport moral nu poate avea sinuciderea nici atunci cand e savarsita din cauza unor suferinte sufletesti, dureri fizice sau boli incurabile. Toate acestea pot fi incercari pentru lamurirea morala a crestinului si au va­loare in lumina vietii vesnice. Ele nu golesc viata de sensul ei, facand-o de prisos. Fireste, in viata intervin si clipe grele, dar daca acestea sunt cercetate in lumina preceptelor moralei crestine, atunci usor se pot risipi si gandurile cele mai negre. Iata de ce, in astfel de momente, ajutorul dat omului este atat de pretios. Il poate salva un singur cuvant rostit la timp, chiar o singura privire, care sa-l trezeasca din starea grea si sa-l faca a intelege ca nu-i parasit in viata aceasta, care, desi i s-a parut total intunecata, are totusi multa lumina.

In aparenta, sinuciderea inseamna dezgust de viata si totusi, in ma­joritatea cazurilor, sub aceasta aparenta se ascunde o bolnava atractie fata de viata pamanteasca si de bunurile ei. Cel chinuit de gandul sinuci­derii nu uraste viata ca atare, ci viata proprie o voieste cu mai mult sens pamantesc, dar a pierdut nadejdea in posibilitatea unei astfel de vieti. Iar fiind concentrat asupra eului propriu, asupra celor pamantesti, a dat uitarii pe cele vesnice. Iata de ce crestinul care apreciaza cele paman­testi in lumina vietii de dincolo nu va putea fi chinuit de gandul sinu­ciderii.

Distrugerea vietii proprii - s-a spus - inseamna sinucidere, cand este direct intentionata si savarsita constient... Deci, nu este sinucidere cand cineva isi curma propria viata din intamplare (accidental) sau din neprecautie sau cand cineva, pentru a se salva dintr-o primejdie de moarte sigura, se arunca in alta primejdie si aceasta ii cauzeaza moartea. La fel nu-i sinucidere cand cineva isi distruge viata in stare de dementa, fie totala sau numai partiala, fie permanenta fie numai vremelnica.

Sunt si cazuri de "sinucidere indirecta", anume cand curmarea vietii nu-i intentionata direct, dar moartea e consecinta fireasca a unor actiuni sau intrelasari, care puteau si trebuiau sa fie prevazute drept cauze ale mortii, de pilda consecinta a necumpatarii, a unei vieti dezordonate, a avaritiei, a supraincordarii puterilor s.a. Daca uciderea proprie este con­secinta unei actiuni nepacatoase in sine si care nici nu putea sa fie pre­vazuta, atunci nici ea nu primeste caracterul pacatului, de pilda consu­marea unor alimente, fara a se presupune ca ar fi otravitoare.

Daca insa curmarea vietii poate fi prevazuta ca urmare a unei actiuni nepacatoase in sine, atunci avem "sinucidere indirecta" si nu-i admisi­bila din punct de vedere moral, fireste daca actiunea respectiva nu-i po­runcita de implinirea unei obligatii, de pilda cercetarea celor cu boli in-fectioase de catre preot, medic etc.

Cand o actiune este pacatoasa si are ca urmare curmarea vietii pro­prii, atunci moartea implica responsabilitate morala (pacat calificat), de pilda nebunia provocata din diferite patimi. Mai amintim ca sinuciderea nu poate fi socotita drept ispasirea unor pacate savarsite, caci ispasirea, dupa conceptia crestina, este legata de viata. Nu i se poate aplica sinuci­derii nici principiul alegerii unui rau mai mic. Dar pentru evitarea ori­carui pacat ii stau crestinului la dispozitie atatea alte mijloace. Pacatul trebuie sa aiba aprobarea crestinului, pe care el o poate refuza si trebuie s-o refuze.

+ Nicolae Mladin

Mitropolit al Ardealului

Sursa: www.crestinortodox.ro

Categoria: Ştiri BISERICESTI LOCALE

Se sinucid ca să-şi „rezolve” problemele

ARAD - Este soluţia extremă şi alienantă aleasă de tinerii care nu-şi găsesc drumul în viaţă.

Psihologii consideră că actul suicidar reprezintă punctul de final extrem şi alienant al unei crize prin care poate să treacă o persoană la un moment dat.

Această criză poate fi una de lungă durată sau, dimpotrivă, poate fi una spontană, declanşată de unii factori contextuali.

„Conduita suicidară poate să apară la persoane de diferite vârste, neputând fi stabilită cu certitudine preponderenţa la o singură categorie.

Totuşi, se poate observa că frecvenţa este foarte mare în rândul vârstnicilor şi al tinerilor” - spune Tiberiu Dughi, psiholog specialist.

De ce se întâmplă aşa?

„Tinerii şi vârstnicii se confruntă, din punct de vedere psihologic, cu probleme ce ţin de găsirea şi stabilirea unui sens clar al vieţii.

Tinerii, în condiţii economice precare, condiţii de nesiguranţă, lipsă de modele viabile, de alternative pentru conturarea unui traseu existenţial satisfăcător - toate acestea venite pe un fond de neîncredere în forţele proprii - pot să recurgă la actul suicidar ca modalitate de rezolvare a problemelor.

Sunt situaţii când suicidul este văzut nu numai ca o soluţie la o situaţie la care nu se întrevăd alte rezolvări, ci şi ca pedeapsă pentru cei care au provocat criza. Uneori poate fi un act demonstrativ pentru a sublinia anumite trăiri emoţionale - explică Tiberiu Dughi.

Indiferent însă de felul în care este văzut actul de cel care îl comite, trebuie subliniat faptul că aceste variante sunt percepţii eronate, specifice unui psihic dizarmonios, pe care tânărul trebuie să şi le schimbe cu efort propriu şi cu sprijinul celor din jur.

E important ca acest sprijin din exterior să îmbrace forma înţelegerii constante a persoanelor aflate în dificultate şi a cultivării încrederii în propria persoană, în cei din jur şi, nu în ultimul rând, cultivarea credinţei.

Persoanele predispuse la asemenea conduite trebuie să înţeleagă că nici o soluţie sau acte care distrug însăşi propria lor existenţă nu poate fi ceva util nici pentru ei şi nici pentru cei din jur, iar schimbarea produsă este împotriva tendinţei noastre naturale de echilibru şi de bine...” - subliniază psihologul specialist.

Tiberiu Dughi: E importantă înţelegerea persoanelor aflate în dificultate, cultivarea încrederii în sine, în cei din jur şi, mai ales, cultivarea credinţei.

D.D.

SURSA: Adevărul de Arad

Categoria: Ştiri BISERICESTI internaţionale

Episcopul ortodox din Kosovo a cerut decretarea stării de război

Serbia ar trebui să-şi convoace forţele militare, să declare Kosovo "teritoriu ocupat" şi să cumpere arme de la Rusia pentru a-l obţine înapoi, a declarat şeful Bisericii Ortodoxe sârbe din Kosovo, relatează NewsIn.

"Declaraţia generalului Zdravko Ponos că provincia Kosovo nu va fi apărată cu armele este o ruşine", a spus Artemije. "Serbia ar trebui să cumpere arme de ultimă generaţie de la Rusia şi de la alte state şi să ceară Rusiei să trimită voluntari şi să stabilească o prezenţă militară în Serbia", a spus el.

"Kosovo a fost şi va fi mereu al Serbiei", a subliniat Artemije, cu câteva ore înainte de declararea independenţei de către provincia sârbă. Totul va trece, ca şi ocupaţia Kosovo", a declarat şeful Bisericii Ortodoxe sârbe din Kosovo, în vârstă de 73 de ani.

Analistul sârb Bosko Jaksici a spus că discursul lui Artemije nu este o surpriză. "În următoarele zile ne putem aştepta la comunicate de presă furioase. Se vor cere şedinţe al Consiliului Naţional de Securitate şi ale Curţii Internaţionale de Justiţie. Nivelul relaţiilor diplomatice cu ţările care vor recunoaşte noul stat din Balcani va fi redus", a explicat el.

"Clopotele vor bate şi ştim că Artemije va repeta că trebuie să luptăm pentru Kosovo încă 500 de ani. Pentru imagine, armata va fi pusă în stare de alertă ridicată, presa occidentală va fi criticată dacă nu va relata declaraţiile dramatice ale refugiaţilor sârbi", a subliniat analistul.

Cotidianul Politika spune că declarara independenţei Kosovo "nu va însemna sfârşitul unei părţi a istoriei Serbiei", ci "începutul unei lupte, a unui maraton în care nu este important cine aleargă cel mai repede, ci cine va ajunge la final". Lupta va fi foarte grea "pentru că prejudecăţile legate de sârbi sunt puternic înrădăcinate", subliniază cotidianul.

Cotidianul Blic a discutat cu doi comentatori kosovari, un albanez şi un sârb, care au spus că nu se aşteaptă la violenţe majore. Potrivit analistului albanez Shkelzen Maliqi, ar putea exista unele tensiuni, dar "albanezii sunt mulţumiţi şi nu au niciun motiv să se lupte cu sârbii".

Liderul sârb din Kosovo, Oliver Ivanovici, a spus că sârbii vor suferi o grea lovitură în ceea ce priveşte identitatea lor naţională. "Un astfel de sentiment poate provoca frustrări la nivel naţional, care sunt periculoase. Nu mă aştept la probleme în Kosovo. Ar putea părea un paradox, dar riscurile sunt mai mici ca niciodată. Nu se întâmplă nimic spontan în Kosovo, totul este dirijat. Acum albanezii ştiu că violenţa le-ar face rău", a explicat el.

Categoria: Ştiri BISERICEŞTI LOCALE

Optimizarea didacticii religiei

Participare peste aşteptări la prima ediţie a simpozionului arădean pe teme moral-religioase

Arad - Sâmbătă, 26 ianuarie 2008, a avut loc, la Seminarul Teologic din Arad, prima ediţie a simpozionului internaţional „Tradiţie şi integrare. Unitate în diversitate”.

Avalanşa a pornit , după ce un grup de profesori de religie cu iniţiativă au postat pe situl www.didactic.ro, anunţul cu desfăşurarea evenimentului. Este vorba de diac. prof. Codin Şimonca-Opriţa, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox şi pr. prof. Dacian Emilian Nan, de la aceeaşi şcoală, prof. Georgiana Bătrân-Petic, de la Şcoala Generală „M. Eminescu” din Arad şi prof. Beatrice Mandă, de la Şcoala Generală nr. 22 din Arad.

În urma anunţului, s-au înscris peste 500 de participanţi şi, ca urmare, s-a ajuns la două volume de lucrări tipărite. Tematica a vizat integrarea ţării noastre în UE, insistând asupra felului în care procesul instructiv-educativ se poate adapta la noile cerinţe.

Discuţiile pe diferite secţiuni (educaţia moral-religioasă în context european, tradiţii şi obiceiuri româneşti, proiecte şi parteneriate educaţionale, strategii de interacţiune folosite în activitatea educaţionale, şi publicaţii şcolare), au fost presărate cu recitaluri ale corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Arad.

Workshop- uri surpriză

Invitaţii au vizitat o expoziţie de publicaţii şcolare şi chiar au fost părtaşii unui workshop de creaţie. „Pentru a implica profesorii mai mult, le-am propus să facă o revistă ad-hoc”, a spus profesoara de religie Georgiana Bătrân, de la Şc. Gen. „M. Eminescu” din Arad, una dintre coordonatoarele evenimentului.

Pe de altă parte, la secţiunea artă populară, invitaţii au fost poftiţi să creeze mărţişoare, să facă colaje, să modeleze în ceramică şi să picteze pe sticlă. Costumaţi specific, elevii de la Şcoala Generală din Vladimirescu au prezentat o nuntă tradiţională din Ţara Zărandului.

„Acest simpozion a interferat foarte bine cu noul proiect de lege al educaţiei şi actuala lege a cultelor. Această primă ediţie este deja o reuşită, şi va fi continută cu atât mai mult cu cât Aradul este o zonă în care s-au structurat valori”, a spus conf. univ. dr. Vasile Timiş, inspector şcolar general în MECT.

D.M.

Sursa: Adevărul de Arad

„Te caut, Doamne...”

Prof. Ana Onoiu ne scrie despre lansarea cărţii „Te caut, Doamne...”, eveniment ce a avut loc, zilele trecute, la Şc. Gen. „ M. Eminescu”

„Având ca autori pe profesorii de religie Adriana Ciucaş, de la Şc. Gen. «M. Eminescu» şi Călin Teuca de la Liceul de Artă «S. Drăgoi», cartea «Te caut, Doamne...» s-a bucurat de o lansare cu numeroşi invitaţi între care pr. Vasile Pop, consilier cultural la Episcopia Aradului, prof. Florin Sirca inspector de religie, prof. Mihaela Indricău, consilier educativ la Colegiul Naţional «M. Nicoară», prof. Dorina Trandafir , director adjunct la Liceul de Artă „S. Drăgoi”, profesori de religie, colegi din şcoala gazdă ai prof. Adriana Ciucaş, precum şi studenţii acesteia, cărora ea le este mentor şi îndrumător de practică pedagogică.

Evenimentul a început cu «Tatăl nostru» şi alte cântece religioase, interpretate de corul Liceului de Artă «S. Drăgoi». Despre carte şi autorii ei, au vorbit insp. Florin Sirca, pr. Vasile Pop, care a prefaţat cartea, prof. dr. Virgil Valea, prof. Dorina Trandafir şi nu în ultimul rând prof. Iliţa Moldovean, director al Şc. Gen. „M. Eminescu” şi totodată moderatorul evenimentului. Cartea - tipărită cu binecuvântarea P.S. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului - conţine rebusuri, aritmogrife, proverbe şi ghicitori pe teme religioase şi se doreşte a fi un auxiliar didactic pentru orele de religie.

ps. Cartea mai sus menţionată a fost posibilă spre publicare datorită unui efort unanim din care este bine menţionat şi efortul subsemnatului pe post de machetare, aranjare, tehnoredactare (în mare parte), concept grafic a cărţii.

Sursa: Adevărul de Arad

Categoria: Ştiri BISERICESTI LOCALE

În aşteptarea unui proiect...

Bisericuţa (capela) din faţa noii Catedrale a Aradului se mută în satul Bârzeşi din parohia Groşeni

Arad - Mult aşteptata sistematizare a zonei Podgoria are toate şansele a se realiza în acest an atât prin punerea în aplicare a proiectului B.E.R.D., cât şi a platformei ce înconjoară monumentalul edificiu, Catedrala „Sfânta Treime”.

Sistematizarea acestui spaţiu este dorită de cei care circulă în zonă dar mai ales de credincioşii ce participă, cu regularitate, la slujbele religioase din noua catedrală.

Întrebaţi când se va începe această lucrare, responsabilii Bisericii, ne-au informat că, până la 1 martie a.c., sunt în aşteptarea primirii proiectului de sistematizare a platformei din jurul catedralei şi imediat se va trece la execuţie.

Platforma va fi susţinuta jur-imprejur de un zid de sprijin din beton de aproximativ 1.20 m, va avea o intrare în faţa bisericii, două laterale şi una dinspre liceul CFR. Una din scările laterale va fi dotată şi cu un lift pentru urcarea persoanelor cu handicap.

„În această situatie, bisericuţa (capela) din incinta şantierului, ctitorie a domnului inginer Ioan Faur, director general S.C. ICIM. S.A., va fi rezidită în satul Bârzeşti, comuna Archiş, prin generozitatea ctitorului şi a câtorva donatori a căror nume îl vom face cunoscut la vremea potrivită” - ne-a spus părintele Simion Mladin.

Satul Bârzeşti, care aparţine parohiei Groseni, nu a avut niciodată o biserică ortodoxă. Acum, un enoriaş cu numele Valea Nicolae a dăruit o parte din terenul proprietate personală, situat în centrul satului, pentru zidirea acestui lăcaş, demers la care un aport deosebit a avut şi primarul comunei Archis.

Bisericuţa din şantierul catedralei a fost un loc de mângaiere sufletească pentru sutele de credincioşi care au participat la slujbe şi va rămâne, pentru toţi cei care s-au înduhovnicit aici, o amintire plăcută, un loc de întâlnire cu Dumnezeu în rugăciune.

Prin grija Prea Sfinţitului Parinte Episcop Timotei pentru toţi credincioşii Eparhiei Aradului, această bisericuţă, rezidită în satul Bârzesti cu hramul Sf. Nicolae şi Schimbarea la faţă, va avea acelaşi rol de mângâiere sufletească pentru cei ce până acum nu s-au putut bucura de o biserică ortodoxă în sat.

Sursa: Aradon.ro , Vasile Filip - Adevărul de Arad

"Teologia FIRII"

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. ( Apocalipsa 3,20)

Dumnezeu s-a apropiat de oameni şi, la fel, noi ar trebui să fim apropiaţi de EL. Câţi oare dintre cei care mărturisesc că se apropie de Dumnezeu îl şi cunosc pe El în măsura în care ne este dat să-L cunoaştem, adică din lucrările Sale şi nu din fiinţa Sa transcendentă care este incongnoscibilă? Sfântul Simeon Noul Teolog remarca în lucrarea sa despre Lumina care transcende omul că putem să ne apropiem de Dumnezeu prin anumite mijloace pe care El, în harul şi planul pe care l-a făcut cu fiecare dintre noi, ni le pune la dispoziţie. Chiar şi principalul atribut pe care atât Dumnezeu îl are, cât şi noi - LIBERTATEA - nu ne împiedică să-L cunoaştem pe EL. Părinţii Bisericii în catafatism - cunoaştere prin NEGAŢIE - spuneau la unison că Dumnezeu nu este măcar nici veşnic, este deasupra veşniciei. Omul fiinţă liberă prin excelenţă, cum subliniam, are ocazia, are darul de a se îndumnezei, de a se mântui, de a fi în comunitate cu Dumnezeu. Unde, oare, este mai mare acest dar dacă nu în sacramentul Sfintelor Taine, în harul lor? Duhul Sfânt este mereu prezent în noi încă de la botez. Suntem, aşa cum zicea, Sfântul Apostol Pavel "temple ale Duhului Sfânt" şi în noi El sălăşluieşte Dumnezeu este TOTUL, este Fiinţă Absolută, Personală şi Veşnică. Chiar dacă noi nu îl putem vedea, cuprinde cu simţurile tactile omeneşti El ESTE, El EXISTĂ, este mereu şi mereu lângă noi, ne călăuzeşte paşii spre El. Dacă noi nu simţim chemarea Sa, chemare care se adresează personal nouă, înseamnă că ne-am depărtat de El. De fapt, după cum explica Sfântul Ioan Hrisostom, Dumnezeu când simţim noi că Ne-a părăsit, El de fapt este lângă noi, când îl simţim departe, El este mai aproape ca oricând.
Nu pot să închei acest memento fără să nu pun accent din nou pe rolul Bisericii în viaţa noastră, rol pe care fiecare trebuie să-l conştientizeze, chemarea lui Hristos fiind rostul primordial la care să răspundem.

Nu vrem liceu fără Dumnezeu - Proiectul realizat sub egida Patriarhiei Române care se opune eliminării religiei din trunchiul comun - extras de presă

Patriarhul Daniel vrea sa popularizeze religia in scoli, dar se declara impotriva obligativitatii materiei.

Patriarhul Daniel vrea sa promoveze religia cu duhul blindetii

Studiul religiei nu trebuie eliminat din programa scolara, sustine Patriarhia Romana in cadrul unei campanii lansate ieri si intitulata „Nu vrem liceu fara Dumnezeu”. „Predarea religiei in sistemul de invatamint public este un act de dreptate si o necesitate permanenta. Prezenta disciplinei religie in sistemul de invatamint public nu reprezinta o inovatie sau un «model romanesc», ci un act de dreptate, bazat pe cultura romaneasca europeana, si o necesitate permanenta in procesul nobil de formare moral-sociala a elevilor“, subliniaza Patriarhul Daniel, care crede ca s-au folosit ca pretext normele UE pentru excluderea religiei din scoli. „Asadar, pentru ca Biserica ii binecuvinteaza pe tineri, se ingrijeste de mintuirea lor si de viitorul societatii romanesti, ea nu doreste un liceu fara Dumnezeu, ci afirma, cu tarie, ca ora de religie este necesara nu numai copiilor, ci si tinerilor din liceu”, se scrie in Apelul facut de Biserica Ortodoxa.

Totusi, Patriarhia se opune si solicitarilor ca religia sa devina materie obligatorie pentru toti elevii. „Pentru ca Biserica propune, nu impune valori, Patriarhia Romana respinge orice forma de presiune prin care elevii sint obligati sa urmeze orele de religie sau sa participe la slujbe si manifestari religioase. Cu alte cuvinte, intrucit libertatea reprezinta un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educatia religioasa trebuie asumata in mod liber, respectindu-se dorinta parintilor si a copiilor”, spune Patriarhul Daniel. Insa „cercetarile sociologice si psiho-pedagogice recente demonstreaza rolul pozitiv al educatiei religioase in procesul de formare a personalitatii tinerilor si, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline si la nivelul liceului pentru formarea unor competente si atitudini moral-sociale“, se mentioneaza in Apel.

Patriarhul respinge ideea ca in scoli s-a predat o religie doctrinara prin care sa se impuna ortodoxismul. „In tara noastra nu s-a promovat un «model romanesc», incompatibil cu legislatia europeana (...). Elevii din Romania au dreptul sa nu frecventeze orele de religie, situatie intilnita si in Italia, Cehia, Grecia sau in Austria, dar religia este propusa ca parte din curriculum. Studiul religiei nu poate lipsi din curriculum sau din programul scolii romanesti, tocmai pentru ca studiul religiei corespunde nevoii comunitatii romanesti locale si nationale de a-si pastra bogatia si identitatea spirituala si de a transmite valori permanente tinerei generatii“, se mai scrie in Apel.

Sursa : Ziarul Ziua

Această "sărbătoare" a iubirii.

Un drept la replică şi o opinie.

Nimeni nu a dat o definiţie aşa de frumoasă, complexă şi veridică a iubirii ca Sfântul Apostol Pavel. El se adresa membrilor Bisericii din Corint spunându-le că fără dragoste nimic nu suntem. Citez, în cele ce urmează, pe Apostolul Neamurilor: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (cf. I Cor. 13,13) De ce este mai mare dragostea decât celelalte două virtuţi creştine? Stăm şi ne întrebăm, fireşte, este normal pentru noi să iubim, să fim iubiţi. Dragostea înseamnă dăruire reciprocă, înseamnă, mai mult, înlocuire personală, unire, când două vieţi devin una. Nu mă refer aici neapărat la legătura dintre un om şi altul ci la PROTOTIPUL dragostei: Dumnezeu - om. Dumnezeu a fost CEL care ne-a iubit pe noi cel mai mult. Omul, prin cădere şi-a rupt, şi-a anihilat simţurile, a năruit ocazia de a se îndumnezei, de a trăi alături de Dumnezeu în oceanul iubirii. Ruptura aceasta, despre care vorbim, nu este o ruptură definitivă şi irevocabilă. Neamul omenesc a fost readus din nou la o stare de restaurare prin Hristos. Iisus Hristos este Mântuitorul LUMII, El este Mielul lui Dumnezeu şi a venit în lume tot din IUBIRE (vezi Ioan 3,16). El ne cheamă veşnic pe noi la pocăinţă şi la lepădarea de păcat, ne cheama la unirea personală cu EL, în Biserică şi prin EUHARISTIE. Oare ce mijloc mai bun, mai important, mai esenţial chiar, decât acesta? Nu putem trăi fără iubirea LUI. Fără EL nimic nu suntem. De aceea, stau şi mă întreb, întâi de toate ca şi om dacă nu cumva trăim o a doua cădere... o a doua stare decăzută moral, spiritual, cum vreţi să o numiţi în acest hău al disperării. Totul este haos, societatea merge pe principii imorale, tehnica care a fost construită şi concepută ca un ajutor, s-a întors împotriva omului. Crime, violuri, trădări, păcate strigătoare la cer. Unde este acum, fraţii mei, IUBIREA NOASTRĂ? Când Dumnezeu ne cheamă, ne strigă pe fiecare dintre noi, cum îi putem răspunde înapoi? Unde este reciprocitatea iubirii? Unde este acum comunitatea noastră eclesială? Într-adevăr întrebările sunt în mare parte cu răspunsuri sau cu încercări de dezlegare a problemelor ivite din ele. Apoi în fiecare popor tradiţia dispare şi se dezintegrează încetul cu încetul dar sigur... Apar în locul ei fel şi fel de sărbători care, deşi pleacă de la un trunchi oarecum creştin - şi mă refer aici la un nume de sfânt al lumii catolice - Sfântul Valentin - sunt împrumutate şi pierd din identitatea naţională ajungându-se la chiţibuşaguri ieftine. DRAGOSTEA nu trebuie să aibă o sărbătoare specială de o zi... ea trebuie să fie integrată zilnic în viaţa noastră cotidiană pentru că tot ceea ce vedem în lume bun, sfânt şi de valoare este rod al ei. Dragostea dintre oameni nu este întotdeauna durabilă dar cea de Dumnezeu este veşnică, prin excelenţă. Nu putem noi, ca oameni ai lumii contemporane, să nu remarcăm carenţele şi occidentalismele din ultima vreme. Şi, apoi, ca parte integrantă a contemporaneităţii despre care vorbeam, omul tinde spre non-valoare, inclusiv în dregoste, datorită păcatului. Dumnezeu ne vrea, El ne cheamă mereu dar depinde de noi în mod exclusiv dacă dăm curs acestei chemări sau nu. Cine va avea de pierdut? Noi, pentru că ne facem vinovaţi de nerespectarea propriei noastre tendinţe şi voinţe - aceea de a fii fiii "Împărăţiei lui Dumnezeu". Ce reprezintă pentru fiecare dintre noi această sărbătoare a iubirii? Facem ceva pentru mântuirea noastră sau nu facem - acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.

Este important sigur să nu exagerăm în acest aspect dar sărbători gen Halloween, St. Valentines Day etc. nu aduc nimic ziditor pentru noi şi răscumpărător în mântuirea noastră personală.

NOTĂ: Articolul este şi reprezintă punctul meu de vedere cu privire la TEMA DATĂ.

Claudiu Ştefan Condurache

Proiect --- Web Site -- Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului

Din incredinţarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Timotei al Aradului şi al Prea Cucernicului Părinte Consilier Vasile Pop, site-ul Eparhiei Arădene va fi demarat, având ca webmaster pe subsemnatul. De aceea, vă rog, dacă aveţi sfaturi utile sau păreri, sugestii şi reclamaţii cu privire la site, să îmi scrieţi pe adresa de mail ancienton@yahoo.com. Orice idee este binevenită.
Nu în ultimul rând, adaug faptul că siteul va conţine ştiri actualizate, informaţii necesare cu privire la Cancelaria Ierarhului (administraţie, decizii, parohii vacante, etc.).

TRIFON LUGOJAN

Personalităţi ale muzicii bisericeşti din Banat.

Trifon Lugojan

Repere bio-bibliografice

S-a născut la 27 mai 1874 în localitatea Nădlac, la 40 km de Arad. Părinţii săi au fost profesori.A avut trei fraţi: Virgil, Ion şi Alexandru, ultimii doi fiind învăţători.Revista “ Biserica şi Şcoala” din Arad consemnează într-un articol: “ Din fragedă pruncie a fost pătruns de existenţa acestui dar ceresc, pe care a ostenit să-l îmbogăţească asemenea talanţilor din Evanghelie”. A crescut la strana bisericii, unde era adus foarte des de către bunicul său, cantorul Bisericii ortodoxe din Nădlac.
Cursurile şcolii primare le urmează în localitatea natală. După absolvirea şcolii primare, urmează cursurile liceului din Arad şi apoi al celui din Braşov. La Braşov tânărul Trifon a fost captivat de cultura şi respiraţia artistică din străvechiul oraş de la poalele Tâmpei. “ Îndeosebi Braşovul, cu tradiţii artistice şi îndeosebi covârşitoarea personalitate a tânărului profesor de muzică de atunci Gheorghe Dima, îi pune temeliile de viitor măestru, asemenea celui de la care învăţase tainele artei.
Înainte de a pleca din Arad, Trifon Lugojan îşi găsea adevărata împlinire la strana bisericii natale, unde fiorul slujbelor îi sedimentează simţul artistic,respectiv pasiunea pentru muzica sacră.
În 1894 este admis la Academia Teologică din Arad fiind remarcat pentru talentul dovedit la Tipic şi Muzică bisericească. Între anii 1894- 1897, Corul tinerimii din Arad a fost condus de teologul Trifon Lugojan. Anul 1897 înseamnă pentru tânărul Trifon, absolvirea Institutului Teologic. La sfârşitul anului 1896-1897, profesorul Valeriu Magdu a fost pensionat de la catedra de Muzică bisericească şi Tipic. După absolvirea Teologiei, Consistoriul Eparhial îi încredinţează, la începutul anului şcolar 1897-1898, catedra de Muzică bisericească şi Tipic de la Institutul Teologic-Pedagogic din Arad, iar în vara anului 1900 îi acordă o bursă de studiu pentru a se perfecţiona în arta muzicală în Leipzig(Germania), unde urmează cursurile la Leipziger Konservatorium, studiind: teorie, solfegiu, armonie, compoziţie cu Emil Paul, canto şi pian cu Heinrich Klesse, şi vioară cu Robert Rolland3 Până la reîntoarcerea lui catedra a suplinit-o învăţătorul pensionar Ioan Simu.
După absolvirea Conservatorului Regal de muzică din Leipzig revine la Arad unde intre anii 1902-1904, predă doar muzică vocală şi instrumentală la ambele instituţii5.Cântarea bisericească şi tipicul, atât la Teologie cât şi la Preparandie, rămân în sarcina preotului Ioan Nicorescu Din anul 1904-1905,cel din urmă, este trimis paroh la Curtici, iar orele respective i se încredinţează lui Trifon Lugojan, doar ca şi suplinitor.
În 1909 devine profesor ordinar definitiv6. Între 1917-1918 şi-a satisfăcut stagiul militar, iar la sfârşitul anului 1918 se îmbolnăveşte, fiind concediat până la 30 iunie 1918. În această perioadă 1917-1918 catedra sa a fost suplinită de profesorul Cosma Aurel. Între 1912-1920, fiind profesor titular, predă muzică şi cor, iar sub revizorul şcolar Atanasie Lipovan(o altă personalitate muzicală bisericească a Aradului), predă Cântarea bisericească şi Tipicul7.
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului Pedagogic Ortodox din Arad are loc un program festiv. Ziua festivităţilor a început cu oficierea Sfintei Liturghii, cu participarea episcopului Ioan Papp. După Sfânta Liturghie au fost rostite câteva discursuri. De la aceste manifestări nu a lipsit nici profesorul Trifon Lugojan, care, în seara aceleiaşi zile, a susţinut un concert cu tinerimea seminarială, în calitate de dirijor. La sărbătoarea Învierii Domnului din 1941 profesorul Trifon Lugojan a dirijat la Sfânta Liturghie Corul cantorilor în Catedrala episcopală din Arad, prezent fiind şi episcopul Andrei Magieru.
A fost dirijor al Reuniunii române de muzică şi cântări din Arad (1903-1940) şi director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Arad (1936-1940)8.
La 74 de ani trece la cele veşnice în 11 ianuarie 1948, fiind înmormântat la Arad în prezenţa familiei şi a epscopului Andrei Magieru, răspunsurile la slujba înmormântării fiind date de către Corul catedralei, sub conducerea lui Atanasie Lipovan şi Corul teologilor dirijat de prof. P. Bancea.
Opera compozitorului este variată ,cuprinzând toate cântările necesare slujbelor cultului liturgic ortodox. A aranjat pe note cântările celor opt glasuri, a compus , armonizat sau prelucrat diferite cântări bisericeşti, precum şi colinde.În continuare amintim succint opera sa:
• Liturghia pentru cor mixt, (Sol Major), Arad, 1901- piese muzicale din aceasctă Liturghie cântă şi corul mixt al parohiei ortodoxe din Nădlac, dirijat de învăţătoarea Delia Borlea.
• Strana (cele opt glasuri-heruvice, irmoase, pricesne), Tipografia Diecezană Arad, 1905 – acestă carte de cântări bisericeşti a fost aranjată pe note de Trifon Lugojan , dorind prin această lucrare ca elevii săi să-şi însuşească mai uşor cântarea omofonă. De aceea a ascultat mai mulţi cântăreţi ,culegând de la fiecare tot ce a fost mai bun, scriind pe note toate glasurile şi o mare parte a cântărilor de cult. În prefaţa cărţii, menţionează: „ greutatea în cântarea noastră bisericească provine din dificultatea că la melodii străine s-a aplicat textul românesc şi dacă pe o figură muzicală nu s-a azuns destule silabe cântăreţul a fost nevoit să repete într-un cuvânt atâtea silabe de câte avea trebuinţă fără considerare de interes9.
• Cântări bisericeşti pentru slujbe ocazionale din Molitfelnic, Tipografia Diecezană, Arad 1907
• Carte de rugăciuni şicântări bisericeşti pentru şcolari, Ediţia a III-a Tipografia Diecezană, Arad 1925, - cuprinde rugăciuni, rânduieli liturgice, cele opt glasuri, cântări la sărbătorile de peste an şi cântări la slujbele ocazionale.
• Cele opt glasuri la Vecernie, Tipografia Diecezană, Arad, 1927 .
9 A se vedea Trifon Lugojan, Cântări bisericeşti, Tipografia Diecezană, Arad, 1905.(din prefaţă)
• Cele opt glasuri după episcopul Ioan Papp, Tipografia Diecezană, Arad, a apărut în două ediţii în 1912 şi 1939. Aceste glasuri sunt o variantă nouă a glasurilor bisericeşti din zona Aradului.
• Cântări bisericeşti la Sărbătorile Maicii domnului.Troparele şi condacele Sfinţilor celor cele obişnuite la inmormântarea mirenilor, Tipografia Diecezană, Arad, 192810.
• Liturghia Sfântului Ioan Gură da Aur pentru cor bărbătesc (Sol Major), Tipografia Diecezană, Arad, 1928.
• Carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti pentru şcolari, Tipografia Diecezană, Arad, 1931,cu aprobarea canonică a episcopului dr. Grigorie Comşa,cuprinde: rânduiala Vecerniei, a Utreniei, a Liturghiei, Te-Deum, sfinţirea apei, rânduiala Cununiei,a Înmormântării, parastasului, cele opt glasuri în zi de duminică, cântări la diferite sărbători şi rugăciuni.
• Răspunsurile liturgice cu ecteniile corespunzătoare (unison)cum se cântă în eparhia Aradului Tipografia Diecezană, Arad, 1939.
• Acatistul Domnului nostu Iisus Hristos şi Paraclisul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Tipografia Diecezană, Arad, 1940.
• 24 Colinde,redactate pentru două şi trei voci de Trifon Lugojan, Tipografia Diecezană, Arad, 1940.Despre această culegere de colinde, episcopul dr. Andrei Magieru spuna că este “ un izvor de apă limpede pentru bucuria de Crăciun”11.Culegerea se structurează astfel:
10 Viorel Cosma, op. cit., p. 281.
11 Trifon Lugojan, 24 Colinde, Prefaţa, Tipografia Diecezană, Arad, 1940, p. 3
5
Troparul şi Condacul Crăciunului, colinde ale unor compozitori români consacraţi: Alexandru Podoleanu-Bună dimineaţa la Moş Ajun, D.G. Kiriac-Din bătrâni se povesteşte,Nouă azi ne-a răsărit, Gh. Dima-O, ce veste minunată, Emil Monţia-Sus la poarta Raiului, Colindiţa, precum şi colinde ale autorului-Florile dalbe, Steaua sus răsare şi Colo-n valea Galileii (ambele în Sol Major) etc.
• Parastasul cum se slujeşte în eparhia Aradului, Tipografia Diecezană, Arad, 1942
• Înmormântarea mirenilor,cum se slujeşte în eparhia Aradului pe notaţie muzicală, Tipografia Diecezană, Arad, 1942.
• 70 Cântări religioase, cum se cântă în eparhia Aradului, Tipografia Diecezană, Arad, 1942.
• Colinde, armonizate pe trei voci egale , Tipografia Diecezană, Arad, 1943.
A fost cea mai prolifică personalitate muzicală a Ortodoxiei arădene,din prima jumătate a sec.XX.12 Prin opera sa Trifon Lugojan rămâne exponentul de bază al muzicii bisericeşti din Banat.

Credinta, Societate, Traire, Hristos in Biserica.

In societatea noastra ateismul creste de la o zi la alta... Exista mereu credinta si convingerea chiar ca se poate construi si trai fara Dumnezeu. Nu multi au spus ca DUMNEZEU A MURIT... in inimile noastre. Ceea ce partial trebuie sa acceptam. O lume fara Biserica nu poate fi acceptata. Doar in mediul eclesial ne impartasim, il gustam, il simtim pe Hristos. Alta cale nu exista. Sa iubim pe Dumnezeu si sa-L facem pe EL intr-adevar un SCOP AL VIETII NOASTRE.