Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. ( Apocalipsa 3,20)
Dumnezeu s-a apropiat de oameni şi, la fel, noi ar trebui să fim apropiaţi de EL. Câţi oare dintre cei care mărturisesc că se apropie de Dumnezeu îl şi cunosc pe El în măsura în care ne este dat să-L cunoaştem, adică din lucrările Sale şi nu din fiinţa Sa transcendentă care este incongnoscibilă? Sfântul Simeon Noul Teolog remarca în lucrarea sa despre Lumina care transcende omul că putem să ne apropiem de Dumnezeu prin anumite mijloace pe care El, în harul şi planul pe care l-a făcut cu fiecare dintre noi, ni le pune la dispoziţie. Chiar şi principalul atribut pe care atât Dumnezeu îl are, cât şi noi - LIBERTATEA - nu ne împiedică să-L cunoaştem pe EL. Părinţii Bisericii în catafatism - cunoaştere prin NEGAŢIE - spuneau la unison că Dumnezeu nu este măcar nici veşnic, este deasupra veşniciei. Omul fiinţă liberă prin excelenţă, cum subliniam, are ocazia, are darul de a se îndumnezei, de a se mântui, de a fi în comunitate cu Dumnezeu. Unde, oare, este mai mare acest dar dacă nu în sacramentul Sfintelor Taine, în harul lor? Duhul Sfânt este mereu prezent în noi încă de la botez. Suntem, aşa cum zicea, Sfântul Apostol Pavel "temple ale Duhului Sfânt" şi în noi El sălăşluieşte Dumnezeu este TOTUL, este Fiinţă Absolută, Personală şi Veşnică. Chiar dacă noi nu îl putem vedea, cuprinde cu simţurile tactile omeneşti El ESTE, El EXISTĂ, este mereu şi mereu lângă noi, ne călăuzeşte paşii spre El. Dacă noi nu simţim chemarea Sa, chemare care se adresează personal nouă, înseamnă că ne-am depărtat de El. De fapt, după cum explica Sfântul Ioan Hrisostom, Dumnezeu când simţim noi că Ne-a părăsit, El de fapt este lângă noi, când îl simţim departe, El este mai aproape ca oricând.
Nu pot să închei acest memento fără să nu pun accent din nou pe rolul Bisericii în viaţa noastră, rol pe care fiecare trebuie să-l conştientizeze, chemarea lui Hristos fiind rostul primordial la care să răspundem.
Dumnezeu s-a apropiat de oameni şi, la fel, noi ar trebui să fim apropiaţi de EL. Câţi oare dintre cei care mărturisesc că se apropie de Dumnezeu îl şi cunosc pe El în măsura în care ne este dat să-L cunoaştem, adică din lucrările Sale şi nu din fiinţa Sa transcendentă care este incongnoscibilă? Sfântul Simeon Noul Teolog remarca în lucrarea sa despre Lumina care transcende omul că putem să ne apropiem de Dumnezeu prin anumite mijloace pe care El, în harul şi planul pe care l-a făcut cu fiecare dintre noi, ni le pune la dispoziţie. Chiar şi principalul atribut pe care atât Dumnezeu îl are, cât şi noi - LIBERTATEA - nu ne împiedică să-L cunoaştem pe EL. Părinţii Bisericii în catafatism - cunoaştere prin NEGAŢIE - spuneau la unison că Dumnezeu nu este măcar nici veşnic, este deasupra veşniciei. Omul fiinţă liberă prin excelenţă, cum subliniam, are ocazia, are darul de a se îndumnezei, de a se mântui, de a fi în comunitate cu Dumnezeu. Unde, oare, este mai mare acest dar dacă nu în sacramentul Sfintelor Taine, în harul lor? Duhul Sfânt este mereu prezent în noi încă de la botez. Suntem, aşa cum zicea, Sfântul Apostol Pavel "temple ale Duhului Sfânt" şi în noi El sălăşluieşte Dumnezeu este TOTUL, este Fiinţă Absolută, Personală şi Veşnică. Chiar dacă noi nu îl putem vedea, cuprinde cu simţurile tactile omeneşti El ESTE, El EXISTĂ, este mereu şi mereu lângă noi, ne călăuzeşte paşii spre El. Dacă noi nu simţim chemarea Sa, chemare care se adresează personal nouă, înseamnă că ne-am depărtat de El. De fapt, după cum explica Sfântul Ioan Hrisostom, Dumnezeu când simţim noi că Ne-a părăsit, El de fapt este lângă noi, când îl simţim departe, El este mai aproape ca oricând.
Nu pot să închei acest memento fără să nu pun accent din nou pe rolul Bisericii în viaţa noastră, rol pe care fiecare trebuie să-l conştientizeze, chemarea lui Hristos fiind rostul primordial la care să răspundem.
