Un drept la replică şi o opinie.
Nimeni nu a dat o definiţie aşa de frumoasă, complexă şi veridică a iubirii ca Sfântul Apostol Pavel. El se adresa membrilor Bisericii din Corint spunându-le că fără dragoste nimic nu suntem. Citez, în cele ce urmează, pe Apostolul Neamurilor: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (cf. I Cor. 13,13) De ce este mai mare dragostea decât celelalte două virtuţi creştine? Stăm şi ne întrebăm, fireşte, este normal pentru noi să iubim, să fim iubiţi. Dragostea înseamnă dăruire reciprocă, înseamnă, mai mult, înlocuire personală, unire, când două vieţi devin una. Nu mă refer aici neapărat la legătura dintre un om şi altul ci la PROTOTIPUL dragostei: Dumnezeu - om. Dumnezeu a fost CEL care ne-a iubit pe noi cel mai mult. Omul, prin cădere şi-a rupt, şi-a anihilat simţurile, a năruit ocazia de a se îndumnezei, de a trăi alături de Dumnezeu în oceanul iubirii. Ruptura aceasta, despre care vorbim, nu este o ruptură definitivă şi irevocabilă. Neamul omenesc a fost readus din nou la o stare de restaurare prin Hristos. Iisus Hristos este Mântuitorul LUMII, El este Mielul lui Dumnezeu şi a venit în lume tot din IUBIRE (vezi Ioan 3,16). El ne cheamă veşnic pe noi la pocăinţă şi la lepădarea de păcat, ne cheama la unirea personală cu EL, în Biserică şi prin EUHARISTIE. Oare ce mijloc mai bun, mai important, mai esenţial chiar, decât acesta? Nu putem trăi fără iubirea LUI. Fără EL nimic nu suntem. De aceea, stau şi mă întreb, întâi de toate ca şi om dacă nu cumva trăim o a doua cădere... o a doua stare decăzută moral, spiritual, cum vreţi să o numiţi în acest hău al disperării. Totul este haos, societatea merge pe principii imorale, tehnica care a fost construită şi concepută ca un ajutor, s-a întors împotriva omului. Crime, violuri, trădări, păcate strigătoare la cer. Unde este acum, fraţii mei, IUBIREA NOASTRĂ? Când Dumnezeu ne cheamă, ne strigă pe fiecare dintre noi, cum îi putem răspunde înapoi? Unde este reciprocitatea iubirii? Unde este acum comunitatea noastră eclesială? Într-adevăr întrebările sunt în mare parte cu răspunsuri sau cu încercări de dezlegare a problemelor ivite din ele. Apoi în fiecare popor tradiţia dispare şi se dezintegrează încetul cu încetul dar sigur... Apar în locul ei fel şi fel de sărbători care, deşi pleacă de la un trunchi oarecum creştin - şi mă refer aici la un nume de sfânt al lumii catolice - Sfântul Valentin - sunt împrumutate şi pierd din identitatea naţională ajungându-se la chiţibuşaguri ieftine. DRAGOSTEA nu trebuie să aibă o sărbătoare specială de o zi... ea trebuie să fie integrată zilnic în viaţa noastră cotidiană pentru că tot ceea ce vedem în lume bun, sfânt şi de valoare este rod al ei. Dragostea dintre oameni nu este întotdeauna durabilă dar cea de Dumnezeu este veşnică, prin excelenţă. Nu putem noi, ca oameni ai lumii contemporane, să nu remarcăm carenţele şi occidentalismele din ultima vreme. Şi, apoi, ca parte integrantă a contemporaneităţii despre care vorbeam, omul tinde spre non-valoare, inclusiv în dregoste, datorită păcatului. Dumnezeu ne vrea, El ne cheamă mereu dar depinde de noi în mod exclusiv dacă dăm curs acestei chemări sau nu. Cine va avea de pierdut? Noi, pentru că ne facem vinovaţi de nerespectarea propriei noastre tendinţe şi voinţe - aceea de a fii fiii "Împărăţiei lui Dumnezeu". Ce reprezintă pentru fiecare dintre noi această sărbătoare a iubirii? Facem ceva pentru mântuirea noastră sau nu facem - acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.
Este important sigur să nu exagerăm în acest aspect dar sărbători gen Halloween, St. Valentines Day etc. nu aduc nimic ziditor pentru noi şi răscumpărător în mântuirea noastră personală.
NOTĂ: Articolul este şi reprezintă punctul meu de vedere cu privire la TEMA DATĂ.
Claudiu Ştefan Condurache
